Nicolae Chitoroagă, fostul şef PCCOCS, a primit 15 zile de arest preventiv în izolator
Fostul şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă, şi naşul acestuia, au primit câte 15 zile de arest preventiv în izolator. Decizia a fost luată aseară de Judecătoria Chişinău cu sediul la Ciocana, în lipsa celor doi inculpaţi. Chitoroagă este învinuit de îmbogăţire ilicită, iar naşul său, de complicitate la această infracţiune.
După aproape cinci ore de deliberări, judecătoarea Maria Tertea a interzis postului nostru de televiziune să filmeze pronunţarea hotărârii, chiar dacă aceasta este publică, potrivit Codului de procedură Penală. După pronunțare, procurorul s-a arătat mulţumit de decizie, deşi iniţial a cerut câte 30 de zile de arest pentru fiecare inculpat.
"Urmează să studiem în primul rând încheierea. Dar suntem mulţumiţi, pentru că parţial a fost admis demersul procurorului şi a aplicat măsura preventivă, arest preventiv pe un termen de 15 zile", a spus procurorul, Victor Furtuna.
Avocatul Iurie Tabarcea cel care îl reprezintă în instanţă pe fostul şef PCCOCS, Nicolae Chitoroagă, susţine că clientul său este nevinovat. Potrivit apărătorului, terenurile despre care vorbesc procurorii nu sunt ale fostului şef PCCOCS.
"Din conţinutul actelor procesuale care le-a înaintat procurorul da, dar nu corespund adevărului. Sunt terenurile rudelor lui.
Reporter: - Veţi contesta la Apel?
Avocat - Neapărat", a comunicat avocatul lui Nicolae Chitoroagă, Iurie Tabarcea.
Şi avocatul naşului de cununie al lui Chitoroagă spune că clientul său este nevinovat.
"Clientul pledează nevinovat de aceea vom contesta", a spus avocatul, Vadim Oltu.
Potrivit procurorilor, fratele şi naşul lui Chitoroagă deţin un bazin acvatic cu o suprafață de aproximativ 37 de hectare, într-o localitate din raionul Ungheni. În urma audierii martorilor, în spatele afacerii ar sta fostul şef PCCOCS. Totodată, oamenii legii au stabilit că Chitoroagă ar fi proprietarul mai multor terenuri din preajma lacului, inclusiv a celor cu destinaţie agricolă. Tot pe numele acestuia sau a rudelor apropiate sunt înregistrate o vilă şi o construcţie cu destinaţie agroindustrială. Mai mult, acuzatorii de stat susţin că potrivit declarațiilor de avere, fostul şef al PCCOCS și membrii familiei sale, în perioada 2012 - 2018, au obținut venituri în sumă de aproape două milioane de lei. Prin urmare, valoarea bunurilor achiziționate în perioada 2014-2019, depăşeşte substanţial venitul oficial declarat, cu aproximativ 1 700 000 lei.
Dacă va fi găsit vinovat. Nicolae Chitoroagă riscă închisoare de până la 15 ani sau o amendă de până la 500.000 de lei, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 15 ani.
Amintim că Nicolae Chitoroagă şi-a dat demisia din funcţia de şef al PCCOCS, la sfârşitul lunii iunie curent, motivând că instituţia pe care o conducea a fost supusă presiunilor.