ZDG: Premierul şi-a numit cumătra în funcţia de şefă a Cancelariei de Stat?
Săptămâna trecută, prim-ministrul Ion Chicu a numit un nou secretar general al Guvernului. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Finanțelor, premierul și șefa Cancelariei de Stat, Liliana Iaconi, ar fi cumetri, scrie zdg.md
Solicitată pentru o reacție de către jurnaliştii de la zdg.md, Liliana Iaconi a declarat că nu comentează astfel de informații. La rândul său, premierul Chicu nu a negat informația, însă a precizat că nu relația de afinitate ar fi stat la baza numirii Lilianei Iaconi în funcția de secretar general al Guvernului.
„Motivele desemnării doamnei Liliana Iaconi pentru funcția de secretar general al Guvernului au fost cele declarate de mine în ședința de guvern – profesionalism, patriotism, disciplină de fier și capacitate de muncă 24/24. Nu suntem rude, dar cunosc familia doamnei Iaconi de mult timp – am fost colegi de facultate cu soțul Doamnei.
Exact așa, cum am fost coleg și ne știm de la 17 ani cu Dna Maia Sandu, Dl Veaceslav Negruță, Dl Sergiu Pușcuța și mulți alți colegi minunați, care activează atât în sectorul public, dar și cel privat. Relațiile de rudenie și cumătrismul – după cum înțelegeți, nu sunt „profilul” acestui grup de persoane”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu pentru Ziarul de Gardă.
PUBLIKA.MD precizează că şi Guvernul condus de Maia Sandu a fost acuzat, de mai multe ori, de cumătrism. De exemplu, fostul ministru de Interne Andrei Nastase l-a numit pe cumătrul său Gheorghe Balan la şefia IGP.
CITEŞTE ŞI: 100 de zile de cumătrism. Rudele politicienilor de la guvernare, care s-au ales cu funcţii în stat