Directorul uneia din primele patru bănci din Australia demisionează după un scandal de spălare de bani
foto: reuters
Banca australiană Westpac, una din primele patru din această ţară, a anunţat marţi demisia directorului său general (CEO) Brian Hartzer, pe fondul unui amplu scandal de spălare de bani.
Demisia lui Hartzer vine după ce săptămâna trecută agenţia australiană de informaţii financiare Austrac a anunţat că a lansat urmăriri judiciare împotriva Westpac, despre care susţine că a "omis" să declare peste 19,5 milioane de transferuri de fonduri internaţionale, inclusiv tranzacţii considerate de mare risc cu Filipine şi o serie de ţări din Asia de sud-est care ar putea avea legături cu pornografia infantilă.
Valoarea totală a acestor tranzacţii dubioase a fost estimată la peste 11 miliarde de dolari australieni (7,5 miliarde dolari americani).
Consiliul de administraţie al băncii a precizat că Hartzer se va retrage din 2 decembrie, urmând să primească întregul salariu pe 2020, adică 2,7 milioane de dolari australieni (1,8 milioane de dolari SUA), nu însă şi bonusurile pentru 2019.
Westpac a anunţat de asemenea că alţi doi responsabili ai săi îşi vor devansa plecarea din conducere, preşedintele Lindsay Maxsted, care se va retrage la începutul lui 2020, mai devreme decât era prevăzut, precum şi un veteran al consiliului de administraţie, Ewen Crouch, care nu va mai candida pentru un nou mandat.
Până la stabilirea unei noi echipe de conducere, Westpac va fi condusă, din 2 decembrie, de actualul director financiar, Peter King, scrie agerpres.ro.
"În calitate de director general, accept faptul că sunt primul responsabil pentru tot ce se întâmplă în bancă. Şi este clar că nu ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor comunităţii şi a propriilor noastre aşteptări", a a menţionat Hartzer într-un comunicat.
Ministrul australian al justiţiei Christian Porter a subliniat pentru postul de radio 6PR, după dezvăluirile Austrac, că "toţi cei care încalcă legile privind spălarea de bani şi permit astfel spălarea de bani contribuie la facilitarea infracţionalităţii pe plan internaţional şi intern".
Tribunalul federal australian urmează să decidă în februarie sancţiunile în acest caz, fiecare încălcare fiind pasibilă de o amendă între 17 şi 21 de milioane de dolari.
Sectorul financiar australian, în frunte cu "Big Four" - băncile Commonwealth, NAB, ANZ şi Westpac - a fost marcat în ultimii ani de o întreagă serie de scandaluri. În februarie, o anchetă a denunţat "relele practici" din sectorul financiar al ţării, Austrac evocând între altele facturarea abuzivă a serviciilor - prestate de exemplu către clienţi decedaţi - şi metode de vânzare agresive a produselor financiare, neadaptate clienţilor.