Au fost salvate 70 de animale de pe nava cu peste 14.000 de oi răsturnată în portul Midia. Operaţiunea continuă
Pe parcursul nopții s-a reușit salvarea a 70 de animale de pe nava cu peste 14.000 de oi răsturnată în portul Midia, iar operațiunea s-a desfășurat în condiții dificile, din cauza vremii nefavorabile, a stării de agitație a animalelor, care au necesitat sedare, și a culoarului îngust prin care puteau fi extrase oile, anunță Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Starea de sănătate a animalelor salvate a fost evaluată de medicii veterinari, iar apoi oile au fost transportate într-un adăpost care asigură condiții, inclusiv cele de microclimat și sunt supravegheate în permanență de medici veterinari, care continuă evaluarea și administarea tratamentelor necesar.
Instituția precizează că animalele salvate se află sub restricție sanitară veterinară, nu vor părăsi adăpostul, nu vor fi transferate către centre de colectare a animalelor și nici dirijate către abator pentru sacrificare.
“Principala preocupare a serviciilor veterinare și toate eforturile noastre se îndreaptă acum către salvarea unui număr cât mai mare de animale, spre adăpostirea în condiții de bunăstare și tratarea celor salvate”, a afirmat președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, transmite Hotnews.ro.
Membrii ONG-ului Letea Wild Horses, care spun că au scos marți zeci de oi din nava scufundată parțial în Portul Midia, anunțau marți seară sistarea operațiunilor de salvare, după ce proprietarul animalelor a venit "însoțit de jandarmi” și a "aruncat toate cele aproximativ 80 de oi salvate până atunci într-o dubă”, fără a permite veterinarilor să acorde îngrijiri animalelor rănite.
Ulterior, organizația a revenit cu o postare, spunând că, deoarece în ultimele ore au fost decupate doua porțiuni din carenajul navei, încă 42 de berbecuți au fost duși in siguranță la mal, în corturile amenajate de DSV Constanța. "Aici mănâncă și beau apa de parcă n-ar mai fi văzut așa ceva".
O navă cu pavilion Palau s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau peste 14.000 de oi și un echipaj format din 22 de marinari. Toți membri echipajului au fost salvați și aduși teferi la mal.