Guvernul Chicu va menţine cota de 20% pentru domeniul HoReCa
Guvernul Chicu va menţine cota de 20% pentru hoteluri, restaurante şi cafenele. Asta deşi premierul a fost un critic vehement al creșterii TVA pentru domeniul HoReCa. Explicaţia este că aceasta este o condiţie a Fondului Monetar Internaţional inclusă în programul aprobat pentru ţara noastră, care este valabil până în 31 martie 2020. Modificarea va avea un impact devastator asupra acestei industrii, afirmă agenţii economici din domeniu.
"Întrebarea noastră către prim-ministru este alta: Ce facem în acea perioadă a primului trimestru a anului 2020, întrucât el se menţine pe poziţia că HoReCa să aibă acea cotă de TVA de 10 procente? În cazul în care va fi păstrată pe întregul an 2020 şi după o renegociere cu Fondul Monetar Internaţional se schimbă această condiționare şi se schimbă la 10, atunci noi practic timp de un an, de la aceste treceri de la 20 la 10, distrugem o bună parte din agenţii economici din HoReCa", a spus preşedintele Asociației naționale a restaurantelor, Aneta Zasaviţchi.
Despre dispariţia agenţilor economici care să îşi dorească să continue activitatea în domeniul serviciilor spune şi antreprenorul Dumitru Cebotărescu.
"Ridicarea TVA-ului la HoReCa este o greşeală, deoarece de patru ori mai mare ca în România să fie TVA-ul la noi duce la o inhibarea ori chiar distrugerea acestui domeniu a alimentaţiei publice şi a bussinesului în Moldova. Eu şi toţi cei pe care îi cunosc vor să trăiască şi să lucreze acasă, pentru aceasta trebuie de făcut ceva ca să ca să meargă la noi în ţară lucrurile spre bine", a menţionat antreprenorul, Dumitru Cebotărescu.
Antreprenorul Călin Vieru crede că Fondul Monetar Internaţional, prin acţiunile sale şi-ar dori să stopeze începutul frumos pe care îl are ţara noastră în promovarea vinurilor din Moldova. Prin majorarea TVA-ului se vrea stoparea activităţii antreprenorilor din domeniu care ar duce la creşterea fluxului de turişti în ţara noastră.
"Experţii marelor industriași, în cazul dat al turismului au calculat că în următorii patru, cinci ani moldovenii, prin acest drum al vinului s-ar putea să rupă din fluxul turistic european de la cinci până la 8 procente. Au trimis cenzorul care are ca misiune să îngroape această pornire a noastră, această bucată de caşcaval moldovenesc care în perspectivă trebuie să ne spele şi să ne facă sătui", a comunicat antreprenorul, Călin Vieru.
Revenirea la TVA-ul de 20 la sută ar duce şi la stoparea investiţiilor în domeniul HoReCa. De această părere este unul dintre distribuitorii de utilaje şi echipament pentru această ramură.
"Nou am simţit o schimbare atunci când valoarea TVA-ului a fost de 10%. Oamenii au început să investească mai mult în acest domeniu, să deschidă noi cafenele, restaurante. Pe lângă asta sunt şi multe cantine unde fiecare poate să ia masa la un preţ accesibil, mulţi sunt de părerea că este mai convenabil decât să gătească acasă", a spus antreprenorul, Mihai Cociug.
Guvernul a acceptat majorarea mai multor impozite, inclusiv a TVA-ului pentru HoReCa de la 10 la 20 la sută, în schimbul împrumutului de 46,5 milioane de dolari de la Fondul Monetar Internaţional. Acestea vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. Acordul semnat cu FMI în 2016 prevede alocarea, până la sfârşitul anului 2019, a unei finanţări de peste 170 milioane de dolari, în şase tranşe. Acum, acesta a fost modificat şi prelungit până în 31 martie 2020.