Orașul din Italia care vinde case cu 1€. Autoritățile au, însă, o condiție
Tot mai multe orașe din Italia vin cu oferte pentru casele vechi, nelocuite, pe care le scot la vânzare pentru o sumă mai mică decât prețul unui espresso. Municipalitățile încearcă prin această metodă să crească numărul locuitorilor, iar orășelele să revină de gloria de odinioară.
Cea mai recentă destinație ieșită la scenă este Bivona, un orășel aflat în inima Siciliei. Pe lângă faptul că au scos la vânzare zeci de case abandonate, aflate, într-adevăr, într-o stare avansată de degradare, autoritățile anunță că vor oferi și bonusuri fiscale pentru noii rezidenți, potrivit CNN.
Ca și în alte orașe și sate italiene în care se vând proprietăți pe un preț de nimic, tinerii din Bivona și-au părăsit casele în căutarea unor oportunități mai bune în orașele mari, depopulând localitatea care este acum în pericol de a muri.
„În ultimii 40 de ani, populația noastră s-a redus la jumătate. Astăzi am ajuns la doar 3.800 de rezidenți”, spune Angela Cannizzaro, consilier în Bivona. Planul, adaugă ea, este de a readuce orașul la zilele lui de glorie din secolul al XVI-lea.
„Vrem să recuperăm măreția pierdută a orașului nostru. Odată aveam 8.000 de oameni în Bivona, care era un oraș înfloritor”, a mai spus Angela Cannizzaro.
Condiția pusă de autorități celor care cumpără case
Așa cum se întâmplă cu toate ofertele de acest fel, cumpărătorii trebuie să investească în repararea și restaurarea proprietății. Stimulentele fiscale sunt destinate cumpărătorilor care aleg să se stabilească aici.
Alte orașe, inclusiv comunitățile siciliene de la Mussomeli și Cammarata, au solicitat cumpărătorilor de case cu un euro câte un depozit de 5.000 de euro, rambursabil în cazul în care noul proprietar începe renovările în termen de trei ani.
Bivona este un oraș ceva mai retras, așa că se solicită un depozit de doar 2.500 de euro, iar renovarea se poate efectua în termen de patru ani.
„Renovarea poate să înceapă după un an și să se termine în termen de trei ani. De asemenea, cei care aleg să își stabilească domiciliul aici vor avea facilități fiscale”, a mai spus Angela Cannizzaro.
Multe din casele din Bivona scoase la vânzare sunt într-un stadiu avansat de degradare, dar sunt și locuințe care au nevoie de reparații minime, scrie digi24.ro
Ce oferă orașul în care casele se vând cu 1€
Angela Cannizzaro spune că cei care sunt interesați să facă o achiziție vor descoperi că Bivona este un orășel pitoresc și prietenos.
„În ciua numeroaselor clădiri părăsite, centrul vechi al orașului este o zonă vibrantă, cu aer istoric și foarte primitoare. Dar trebuie să îl umplem cu viață”, a mai spus ea.
Situat în interiorul unui amfiteatru muntos, Bivona are terenuri foarte fertile și aerul curat. „Calitatea vieții este bună, este un loc optim pentru detoxifiere”, spune primarul Milko Cinà.
„Nu există zgomot, doar natură pură și o panoramă minunată. Un cuplu de americani din Minneapolis ne-a vizitat recent. Au fost atât de fascinați de loc și de ambientul bucolic, încât nu au mai vrut să plece”, a mai spus primarul.
Casele din Bivona scoase la vânzare cu un euro vor fi listate în câteva zile pe site-ul localității - www.comune.bivona.ag.it - unde vor fi disponibile și harta cu localizarea, detalii și fotografii. Potențialii cumpărători își pot trimite cererile la: [email protected].