Unul dintre colegiile din cadrul Universităţi Cambridge va restitui Nigeriei o statuie, furată în perioada colonială
reuters
Unul dintre colegiile din cadrul prestigioasei Universităţi Cambridge din Marea Britanie va restitui Nigeriei statuia unui cocoş din bronz, furată în perioada colonială, în urma unei anchete realizate de studenţi şi profesori de la această instituţie de învăţământ superior, informează agerpres.ro.
"Nu există niciun dubiu că statuia a fost furată în timpul unei expediţii punitive la Curtea din Benin, în 1897, şi donată Colegiului în 1905 de tatăl unuia dintre studenţi", au dezvăluit reprezentanţii Colegiului Jesus într-un comunicat.
Instituţia a luat această decizie după o anchetă realizată de un grup de lucru ce a reunit studenţi şi profesori, care au analizat trecutul colonial al universităţii britanice.
Acest grup de lucru lucrează în paralel cu o anchetă oficială demarată în aprilie şi realizată de doi cercetători, care doresc să afle dacă Universitatea Cambridge a beneficiat financiar de pe urma sclaviei sau dacă a promovat sclavia, pentru ca instituţia britanică "să îşi recunoască rolul jucat în acea fază sumbră a istoriei umane".
Expusă şi apoi retrasă în 2016, statuia din bronz a făcut obiectul a trei ani de discuţii, purtate pentru a se stabili cui ar trebui să îi fie restituit această comoară regală ancestrală, în condiţiile în care regatul Benin, ce acoperea o parte a teritoriului actual al Nigeriei, nu mai există după invazia britanică.
Cocoşul din bronz va fi predat actualului Oba (lider tradiţional) de la Curtea din Benin, un urmaş al dinastiei regale, care continuă să exercite în prezent o putere simbolică în Benin City, oraş din Nigeria. Reprezentanţii Colegiului Jesus nu au putut deocamdată să precizeze modalitatea în care va fi efectuată această retrocedare.
De altfel, instituţia a recunoscut că influenţa ei se datorează "incontestabil" sprijinului oferit de un binefăcător controversat din secolul al XVII-lea, Tobias Rustat, ale cărui implicări în activităţi legate de sclavie "nu mai fac obiectul unor dubii". Colegiul britanic a promis că "va recunoaşte şi va contextualiza" acea moştenire culturală.
"Aceste decizii nu au fost luate pentru a şterge istoria", a declarat Sonita Alleyne, prima persoană de culoare care conduce Jesus College, salutând activitatea "conştiincioasă şi meticuloasă" desfăşurată de grupul de lucru.
De câţiva ani, cele mai prestigioase universităţi britanice au început să îşi pună întrebări legate de trecutul lor colonial. În 2016, la Oxford, studenţii au protestat şi au cerut ca statuia unui colonizator şi partizan al dominaţiei rasei albe, Cecil Rhodes, să fie "demontată". În cele din urmă, universitatea a decis să păstreze statuia.
Ancheta oficială lansată de Universitatea Cambridge ar urma să facă publice primele sale rezultate în 2021.