The Pussycat Dolls se reuneşte, la nouă ani de la destrămare
instagram
Grupul de succes The Pussycat Dolls se reuneşte, la nouă ani de la destrămare, a confirmat cântăreaţa Nicole Scherzinger, potrivit agerpres.ro.
Trupa pop americană The Pussycat Dolls, care s-a afirmat la nivel mondial cu hituri precum ''Don't Cha'', "Buttons" şi "Stickwitu", s-a destrămat în 2010 când cele şase membre au ales căi diferite, existând la acea vreme informaţii despre unele tensiuni între acestea.
Cântăreaţa Nicole Scherzinger, una dintre membrele grupului, a confirmat revenirea The Pussycat Dolls şi a declarat că toate s-au maturizat ''atât de mult'' de la momentul despărţirii. ''În primul rând, sper că este ceva diferit pentru că noi suntem diferite. Se fac zece ani de atunci. Fiecare dintre noi contribuie la grup cu un dar unic. Sunt atât de încântată şi ne-am maturizat atât de mult. Suntem aici pentru a ne vedea pe fiecare dintre noi strălucind. Cred că o să ne susţinem una pe alta'', a afirmat artista într-un interviu acordat The Sun.
Dintre cele şase membre din formula iniţială doar cinci vor reveni în grup, respectiv Nicole Scherzinger (41 de ani), Ashley Roberts (38 de ani), Kimberly Wyatt (37 de ani), Carmit Bachar (45 de ani) şi Jessica Sutta (37 de ani). Melody Thornton, în vârstă de 35 de ani, nu se va alătura noului proiect.
Scherzinger, membră în juriul competiţiei muzicale ''The X Factor'', a dezvăluit că lupta pe care a dus-o în secret cu bulimia a contribuit la destrămarea grupului. ''Eram extrem de ruşinată. Când te lupţi cu propriii demoni şi cu propria nesiguranţă nu îţi vine să împărtăşeşti asta altora. Sunt recunoscătoare că am putut merge mai departe. Defectele noastre sunt cele care ne leagă'', a spus cântăreaţa.
Grupul The Pussycat Dolls, care a vândut peste 54 de milioane de copii ale albumelor sale la nivel mondial, intenţionează să se relanseze printr-un concert susţinut sâmbătă la emisiunea ''The X Factor: Celebrity'', urmat de un turneu în Marea Britanie şi Irlanda, la începutul anului viitor.