Etapa de Campionat Mondial de raliuri din luna aprilie a fost anulată
foto: agerpres.ro
Chile a anulat organizarea etapei de Campionat Mondial de Raliuri (WRC), prevăzută pentru aprilie, din cauza gravei crize sociale care afectează ţara, a anunţat, joi, pentru AFP, preşedintele Federaţiei automobilistice locale.
''Cu mare tristeţe, am anulat etapa, organizatorii au fost preveniţi, este oficial'', a declarat Mauricio Melo, regretând lipsa de garanţii în privinţa securităţii necesare pentru desfăşurarea cursei în sudul ţării.
Etapa era prevăzută între 16 şi 19 aprilie, în regiunea BioBio, adică în aceeaşi lună cu referendumul pentru noua Constituţie.
Chile cunoaşte cea mai dificilă criză socială din ultimele trei decenii, din cauza revendicărilor sociale precum creşterea salariului minim şi marcată de înfruntări violente. În peste 40 de zile de proteste, capitala Santiago şi alte oraşe au cunoscut incendieri ale centrelor comerciale şi jafuri, scrie agerpres.ro.
Partidele politice au încheiat pe 15 noiembrie un acord istoric în parlament pentru organizarea unui referendum în aprilie 2020 pentru o nouă Constituţie care să o înlocuiască pe cea moştenită de la dictatura Augusto Pinochet (1973-1990).
Criza din Chile a făcut 23 de morţi, dintre care cinci după intervenţia forţelor de securitate, şi peste 2.000 de răniţi.
Noua anulare se înscrie pe o listă lungă de manifestaţii sportive, culturale, economice sau internaţionale suspendate sau amânate, precum reuniunea APEC (Forumul de cooperare economică Asia-Pacific) sau conferinţa ONU aspra climatului COP25.
Din punct de vedere sportiv, pe lângă suspendarea campionatului de fotbal, jucătorii echipei naţionale, printre care vedetele Arturo Vidal (FC Barcelona) şi Alexis Sanchez (Inter Milano), au decis să susţină mişcarea socială refuzând să dispute un meci amical cu Peru, la Lima, pe 19 noiembrie.
Finala competiţiei Copa Libertadores, cea mai importantă la nivel de club din America de Sud, a fost mutată de la Santiago la Lima din cauza crizei.
În schimb, ediţiile 2021 şi 2022 ale etapei chiliene a Campionatului Mondiale de Raliuri, au fost menţinute, a asigurat Melo.