Cutremurele mari ar putea fi anunțate cu opt ore înainte de producerea lor
O companie din Israel a anunţat, în premieră, la Bucureşti, că a dezvoltat un sistem capabil să detecteze seismele cu magnitudini mai mari de 4,5 Richter cu 4 sau chiar 8 ore înainte de producerea acestora.
Este vorba de startup-ul Ionoterra, ai cărei reprezentanţi au precizat că sistemul dezvoltat de ei nu detectează cutremurele care vor veni monitorizând mişcările scoarţei terestre. “Prin sisteme de radare şi diverşi senzori studiem ionosfera care este o mare oglinda a ce se întâmplă în scoarţă. În acest moment suntem gata să anunţăm, în premieră mondială, că putem prognoza cutremurele cu o acurateţe de peste 90 la sută”, a declarat Mihai Lola, leading investor Ionoterra.
Mihai Lola a mai anunţat că anul viitor, în cadrul unui parteneriat cu Universitatea Politehnică Bucureşti, va demara în România, în zona Vrancea, un program de “proof of work”, prin care se doreşte demonstrarea publică a capabilităţilor sistemului, scrie antena3.ro