Operaţiunea Dracu în Spania. Trei români au fost arestați pentru trafic de persoane
Trei români au fost arestați în Spania în urma unei acțiune de amploare a poliției denumită „Operațiunea Dracu”. Cei trei - doi bărbați și o femeie, de 31, 36 și 39 - sunt acuzați de trafic de persoane în scopul exploatării muncii.
Potrivit anchetatorilor citați de europapress.es, cei trei recrutau persoane din România aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Odată ajunse în Spania, aceste persoane munceau practic degeaba, pentru că toți banii câștigați erau reținuți de cei trei traficanți în contul chiriei pe care o ofereau ei.
„Operațiunea Dracu” a fost declanșată în luna iulie, când 13 români ajunși în orașul Puerto de Mazarrón au depus o reclamație la Garda Civilă. Aceștia au spus că au ajuns în provincia Murcia după ce un compatriot le-a promis locuri de muncă la ferme din Mazarrón, cazare și masă. Aceștia, însă, nu și-au încasat niciodată salariile, pentru că banii rămâneau la intermediar. În plus, erau în permanență amenințați de către traficant, mai ales atunci când îndrazneau să ceară câțiva euro pentru mâncare. Românii au declarat la anchetă că ajunseseră să fie chinuiți de foame și nu aveau bani nici măcar pentru un săpun.
Cercetările au descoperit că victimele aveau deschise conturi bancare în care erau virate salariile. Cardurile, însă, fuseseră reținute de către traficanți.