Hyundai anunță un plan uriaș de 52 miliarde dolari pentru mașini electrice, autonome, zburătoare și mașini pe hidrogen
Foto: Financial Tribune
Hyundai a anunțat un plan ”mamut” de investiții pe cinci ani în valoare de 52 miliarde dolari dintre care o treime se duc pentru investiții în mașini electrice și autonome. Compania sud-coreeană va investi și în mașini zburătoare, mașini pe hidrogen și diverse servicii de mobilitate. Vor fi dezvoltate și două noi sub-mărci, cu accent pus pe mașini electrice, informează Hotnews.ro.
Planul numit Strategy 2025 se referă la perioada 2020-2025 și implică investiții anuale de aproape 10 miliarde dolari, în 2018 bugetul investit fiind de 6 miliarde dolari.
Vicepreședintele Hyundai a spus că planul este să fie lansate și mașini zburătoare, chiar înaintea lansării celor mai avansate mașini autonome. Hyundai vrea să ajungă în top 3 al companiilor care vând mașini electrice și pe pile de combustie, obiectivul fiind să vândă anual 560.000 de mașini electrice încărcabile la priză și 110.000 de mașini pe hidrogen.
Hyundai vrea ca, până în 2030 să aibă versiuni electrice pentru aproape toate modelele în piețele cele mai mari, iar până în 2035 să fie valabil acest lucru și pentru piețele emergente. Sub-marca Genesis va lansa primul model electric în 2021 și își va extinde serios gama electrică în 2024. Marca cu ambiții premium va avea în gamă atât SUV-uri, cât și mașini electrice.
Compania se va concentra mai ales în SUA pe mașini cu un mare nivel de autonomie, ținta fiind ca acestea să deservească în viitor așa numitele servicii de tip ”robotaxi”.
Ajutată de acest plan, Hyundai speră să ajungă la o cotă mondială de piață de 5% în 2025, față de 4% în 2018. Coreenii vor și o marjă de profit net superioară, 8%, față de 2,5% în prezent. BMW are o marjă de 9,3%, Toyota are 8,2%, iar alți mari constructori au undeva în zona 2-6%.