Vladimir Voronin face DEZVĂLUIRI. Motivul pentru care fostul director al SIS, Valeriu Pasat, a fost demis din funcție
Fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, a fost demis din funcție, în 2001, pentru că a dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Vladimir Voronin, pe atunci președintele Republicii Moldova. Dezvăluirile au fost făcute de fostul șef al statului în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune. Valeriu Pasat nu a comentat declaraţiile lui Voronin.
" - De ce credeţi că a fost eliberat din funcţie directorul SIS, Pasat, timp de 10-15 minute?
- Nu ştiu.
- Pentru că a interceptat convorbirile telefonice ale preşedintelui.
- Prima dată aud această informaţie.
- Toţi aud prima dată", a menţionat Vladimir Voronin.
Vladimir Voronin a povestit că, la sfârșitul anului 2001, a avut o discuție la telefon cu fostul, dar şi actualul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc. Ultimul a vrut să afle de la şeful statului cum să răspundă la o solicitare a ucrainenilor de a le transmite niște piese de schimb pentru tehnică militară, obiecte de care Republica Moldova nu avea nevoie. Voronin i-ar fi spus lui Gaiciuc să arunce mai bine piesele la fier vechi, decât să se creeze impresia că ţara noastră vinde armament.
La scurt timp însă, spune Vladimir Voronin, a fost sunat de directorul SIS de atunci, Valeriu Pasat, care l-a felicitat pentru decizia luată. "Câteva minute mai târziu, m-a sunat Pasat și mi-a spus: "Ați făcut ce trebuie, domnule președinte!" L-am întrebat de unde știe despre conversație și mi-a răspuns: "Așa-i serviciul nostru, suntem datori să ştim". Am pus receptorul, m-am urcat în mașină şi am mers la SIS. Când am intrat, ei erau în şedinţă. Le-am spus că, potrivit unui decret semnat de preşedintele ţării, domnul Pasat este eliberat din funcţia de director al SIS".
Solicitat de Publika TV, Valeriu Pasat a menţionat că nu ne poate oferi, deocamdată, un comentariu la acest subiect, motivând că este ocupat. Valeriu Pasat a fost primul director al SIS, instituție înființată în 1999. Anterior, el a ocupat postul de ministru al Apărării.
În 2006, Pasat a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare, însă, ulterior, sentința i-a fost înjumătățită. În iulie 2007, Valeriu Pasat a fost eliberat din închisoare prin amnistie.
- Vasiloi a anunţat MOTIVUL pentru care şi-a dat demisia din funcția de șef al Poliției de Frontieră, dar şi ce va face în următoarea perioadă
- Premierul Irakului, Adel Abdul Mahdi, îşi anunţă demisia după protestele soldate cu sute de morţi
- Şeful interimar al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost demis