Un nou partid pe eşichierul politic moldovenesc. Fondatorii sunt Tkaciuc, Muntean şi Todua
Un nou partid pe eşichierul politic moldovenesc. Fondatorii Partidului Acțiunii Comune Congresul Civic sunt foştii deputați comuniști Mark Tkaciuc, Iurie Muntean şi Zurab Todua, excluși din PCRM în anul 2014.
Astăzi, cei aproape 700 de membri din aproape 20 de organizaţii teritoriale s-au întrunit la Chişinău. Actele pentru înregistrarea formaţiunii vor fi depuse la Agenția Servicii Publicii, după congres.
"Am fost practic în toate raioanele. Cunoscându-ne toată ţara, nu o dată trecută în lung şi în lat, am rămas frapați de schimbările care s-au produs, în special în ultimul an, maximum doi. Populația din oraş s-a redus, bătrânii îşi cumpără o căldare de apă tehnică cu cinci lei pentru toate nevoile. Apatie, disperare, ură şi evacuare stihiinică totală", a menţionat Iurie Muntean.
"Nouă ni se alătură cei pentru care conceptul de oraş onest nu este doar important, ci şi necesar. Noi ne vom putea întoarce drepturile numai datorită mobilizării colective şi luptei politice. Noi avem dreptul la schimbare, nu este o abstracţie, dar posibilitatea noastră de a rămâne să trăieşti şi să îţi realizezi visele", a declarat Mihail Poleanschi, iniţiator, Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic.
"- Tragem o line la tot ce a fost până acum şi aşteptăm să se schimbe ceva în ţară. Batem pasul pe loc 30 de ani deja. Trebuie ceva schimbări. - Aveţi încredere în acest partid? - O să vedem. Începutul e bun, o să vedem după fapte", a precizat o femeie.
"Cunoscând numele Tkaciuk şi Muntean eu aştept foarte mult. Urmăresc ceea ce fac, ce scriu", a spus o altă femeie.
Noul partid nu va avea, deocamdată, un președinte. Potrivit Agenției Servicii Publice, în Republica Moldova sunt înregistrate 61 de partide politice.