Controale la Procuratura Anticorupţie şi PCCOCS. Şefii celor două instituţii, suspendaţi din funcţie
(UPDATE) Procuratura General a venit cu o precizare: "Începând cu ziua de marți, 10 decembrie curent, Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție – dl Viorel Morari, pe termen de o lună va fi delegat la PG, iar procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) – dl Dorin Compan i se va sista delegarea, revenind în funcția sa de procuror în Procuratura Anticorupție. Referitor la persoanele care vor asigura interimatul acestor instituții, Procurorul General va decide pe parcursul zilei de azi."
ştirea iniţială
Cotroale la Procuratura Anticorupţie (PA) şi la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS)
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, prin Dispozițiile Procurorului General Alexandr Stoianoglo a fost dispusă efectuarea unui control complex al activității PA și a PCCOCS. Verificările vor fi făcute de două grupuri de procurori.
Totodată, şeful PA, Viorel Morari a fost transferat pentru o perioadă la Procuratura Generală. După ce în presă au apărut informaţii că Morari ar fi fost suspendat din funcţie, PUBLIKA.MD l-a contactat pentru a confirma informaţiile. Viorel Morari ne-a răspuns printr-un sms: "Sunt delegat pentru o lună de zile la Procuratura Generală. Nu e posibilă suspendarea în cazul controlului".
Totodată, şeful interimar al PCCOCS, Dorin Compan, a delcarat pentru PUBLIKA.MD că i-a fost sistată activitatea de şef interimar al instituţiei. "În această dimineaţă am avut o şedinţă la care m-au anunţat", a spus Compan. Acesta a mai explicat că în perioada cât vor fi efectuate controalele, el va reveni la funcţia de bază, cea de procuror anticorupţie. "Probabil pe perioada verificărilor este înlăturat conducătorul. Controalele vor dura aproximativ două săptămâni", a mai explicat procurorul Dorin Compan.