ONU a decretat data de 20 iulie Ziua mondială a Şahului
Adunarea generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie prin care a decretat data de 20 iulie Ziua Mondială a Şahului, menţionând că acest joc contribuie la egalitatea de gen şi la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare pentru 2030, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
Conform acestei rezoluţii, a cărei aplicare se bazează pe contribuţiile financiare voluntare ale statelor membre, şahul permite "consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc".
ONU "invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice... să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului", se arată în textul rezoluţiei.
Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Rusia, Bangladesh, India, China, Camerun, Cuba şi Liban.