Rod Stewart a devenit cel mai vârstnic cântăreţ solo, clasat pe prima poziţie în topul albumelor din Marea Britanie
publika
Rod Stewart a devenit cel mai vârstnic cântăreţ solo care a reuşit să ajungă cu un material discografic pe prima poziţie în topul albumelor din Marea Britanie, informează agerpres.ro.
Cel de-al 10-lea album de studio al artistului, intitulat "You're In My Heart", a fost lansat pe 22 noiembrie.
Acest material discografic a urcat pe primul loc în topul vânzărilor din această săptămână în urma unei curse extrem de strânse, în finalul căreia Rod Stewart i-a depăşit cu diferenţe infime pe cântăreţul Robbie Williams şi pe trupa The Who.
Rod Stewart, în vârstă de 74 de ani şi 11 luni, a doborât precedentul record în domeniu, care aparţinea cântăreţului american Paul Simon.
El este cu trei luni mai vârstnic decât era Paul Simon în momentul stabilirii acelei performanţe, au anunţat reprezentanţii Official Charts Company, instituţia care întocmeşte topul muzical din Marea Britanie.
Cea mai vârstnică artistă solo care a ajuns cu un album pe prima poziţie în topul britanic este Vera Lynn. Ea a reuşit această performanţă în 2014, când albumul ei "Vera Lynn: National Treasure", lansat la vârsta de 97 de ani, a urcat pe prima poziţie a topului din Marea Britanie.
Cel mai recent album lansat de Rod Stewart este un material orchestral ce conţine versiuni noi ale unor cântece renumite din repertoriul starului britanic, inclusiv coveruri ale pieselor "Sailing" şi "I Don't Want to Talk About It". Acest disc a fost produs în colaborare cu Royal Philharmonic Orchestra.
Liderul de săptămâna trecută, albumul "The Christmas Present" al cântăreţului Robbie Williams, a coborât pe poziţia a doua.
Noul disc al trupei The Who, din care fac parte Roger Daltrey şi Pete Townshend, intitulat "Who", se afla pe primul loc în topul albumelor la jumătatea acestei săptămâni, pe care a încheiat-o însă în cele din urmă pe locul al treilea.
Topul 5 al celor mai bine vândute albume în Marea Britanie este completat de materialele discografice "Back Together" (Michael Ball şi Alfie Boe) şi "Divinely Uninspired To A Hellish Extent" (Lewis Capaldi).
Cântăreaţa australiană Toni Watson, cunoscută sub pseudonimul muzical Tones and I, a stabilit la rândul ei un nou record, după ce piesa ei "Dance Monkey" s-a clasat pe primul loc în topul single-urilor pentru a 11-a săptămână consecutivă. Cântecul ei a devenit astfel piesa cu cea mai îndelungată clasare consecutivă pe primul loc în topul britanic şi care a fost lansată de o artistă.