Astăzi este sărbătorită Ziua internaţională a ceaiului
La 15 decembrie, o sărbătoare bine primită în anotimpul rece este Ziua internaţională a ceaiului, o băutură reconfortantă şi străveche, consumată de mii de ani, care continuă să ne încânte cu aromele sale îmbietoare, transmite agerpres.ro.
Devenită o sărbătoare anuală, Ziua internaţională a ceaiului s-a marcat pentru prima dată în 2005 la New Delhi şi apoi în următorii doi ani în Sri Lanka. După 2008, în ţările producătoare de ceai din întreaga lume, precum Bangladesh, India, Indonezia, Kenya, Malaezia, Malawi, Nepal, Sri Lanka, Tanzania, Uganda şi Vietnam, marile sindicate au colaborat în organizarea de acţiuni pentru a face cunoscute problemele legate de realizarea producţiei de ceai. În 2015, guvernul indian a propus extinderea celebrării Zilei internaţionale a ceaiului cu implicarea Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură.
Grupul interguvernamental FAO (IGG) privind problemele producţiei de ceai la nivel mondial reprezintă un forum pentru consultarea şi schimbul interguvernamental cu privire la tendinţele producţiei, consumului, comerţului şi preţurilor ceaiului, inclusiv pentru evaluarea periodică a situaţiei pieţei globale şi perspectivele pe termen scurt. Grupul, sub auspiciile FAO, ia în considerare modificările politicilor naţionale şi examinează efectele internaţionale ale acestora în ceea ce priveşte situaţia actuală şi viitoare a pieţei ceaiului. Evenimentele, în special de ordin tehnic, sunt organizate împreună cu IGG, pentru a facilita un dialog între delegaţii FAO, factorii internaţionali de decizie şi sectorul privat. Sunt încurajate legăturile cu alte organizaţii internaţionale şi organisme de mărfuri. Calitatea de membru în grup este deschisă tuturor naţiunilor membre şi membrilor asociaţi ai FAO, inclusiv observatorilor organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale. Aproape toate ţările importatoare şi exportatoare de ceai sunt membre ale IGG.
Între motivaţiile instituirii Zilei internaţionale a ceaiului s-a aflat şi sensibilizarea cu privire la problemele cu care se confruntă producţia de ceai şi modul în care micii cultivatori ai plantaţiilor de ceai şi consumatorii sunt afectaţi de comerţul mondial cu ceai, realizat de marii producători.
Industria de ceai oferă milioane de ceşti de ceai oamenilor din întreaga lume. Unul dintre cei mai mari producători de ceai, India recunoaşte importanţa ceaiului în comunităţile sale, dar şi ca marfă pentru comerţ. Din această perspectivă, se observă că o mare parte dintre condiţiile de lucru pentru cei din industria de ceai necesită încă multe îmbunătăţiri. Ziua internaţională a ceaiului este şi un prilej pentru a acţiona în vederea respectării drepturilor civile ale oamenilor care lucrează în domeniul industriei ceaiului.
Ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, după apă, potrivit fao.org. Ceaiul este o băutură preparată din planta Camellia sinesis (spre deosebire de "ceaiurile" pe bază de plante care sunt infuzii făcute din plante care nu au nicio legătură cu Camellia sinesis). Se obţine din mugurii, florile şi frunzele tinere ale arborelui de ceai, Camellia sinensis, cu toate varietăţile sale, care au fost supuse răsucirii, fermentării şi uscării.
Se presupune că ceaiul ar proveni din nord-estul Indiei, din Burma de Nord şi din sud-vestul Chinei, însă locul exact în care planta a crescut prima oară nu este cunoscut. Există dovezi că ceaiul a fost consumat în China în urmă cu 5.000 de ani, în timpul dinastiei Qin.