Cheltuielile pentru întreţinerea Preşedinţiei au crescut cu cinci milioane de lei. Ce explicaţii are şeful statului
Plăţile administraţiei Prezidenţiale au crescut cu peste cinci milioane de lei, din cauza cheltuielilor de întreţinere a clădirii Preşedinţiei. Astfel justifică şeful statului, Igor Dodon, majorarea până la 18 milioane de lei a bugetului instituţiei din acest an, comparativ cu suma anuală de 14 milioane de lei, de acum trei ani.
IGOR DODON, preşedinte: "Este vorba despre trecerea în sediul nou. Este vorba de unele cheltuieli suplimentare pentru întreţinerea sediului care anterior sau nu erau, sau erau pentru alte instituţii. Ceea ce ţine de creşterea cheltuielilor de întreţinere a angajaţilor sau preşedintelui, aici creşteri de cheltuieli nu avem".
Pentru anul 2020, Preşedinţia are planificat un buget de 35 de milioane de lei.
În anul 2016, întreţinerea pentru fostul edificiu plus cheltuielile aparatului Prezidenţial a costat bugetul de stat peste 14 milioane de lei. Dintre care, în jur de zece milioane de lei au fost direcţionate pentru achitarea salariilor angajaţilor.
Un an mai târziu, în 2017, suma a crescut cu aproape două milioane de lei, iar anul trecut, cheltuielile făcute de Preşedinţie i-a costat pe moldoveni aproape 19 milioane de lei.