Au primit gustări speciale. Animalele de la grădina zoologică din Londra, răsfăţate înainte de sărbători
Embed:
canal tv
A mai rămas exact o săptămână până la Crăciun, dar animalele de la grădina zoologică din Londra au primit deja cadouri. Îngrijitorii le-au răsfăţat cu gustările lor preferate.
Un tigru de Sumatra a descoperit în zona unde se plimbă de obicei câteva cutii roşii, aranjate în formă de piramidă. Felina s-a apropiat atent de ele, le-a deschis şi s-a delectat cu aripioare de curcan.
Printre crengile uscate pe care se zbenguie, lemurienii au fost surprinşi cu nişte ciorapi personalizaţi umpluţi cu fructe uscate, în timp ce maimuţele s-au bucurat să sară pe un nou suport în forma unui ciorap de Crăciun.
În preajma sărbătorilor, cei de la Grădina Zoologică din Londra au anunţat că au pregătit surprize şi pentru vizitatori. Oaspeţii vor avea parte de excursii speciale şi li se va permite să ofere cadouri animalelor.