Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Aceasta urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru a putea fi promulgată și apoi publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit acestui amendament, care va intra în vigoare de luna viitoare după ce legea va fi promulgată, alocația copiilor până în doi ani va ajunge la 600 de lei, cea pentru copii peste doi ani, la 300 de lei, iar cea pentru copii cu handicap la 600 de lei.
PUBLIKA.MD AMINTEŞTE: Veste bună! Moldovenii cu cetăţenie română ar putea primi alocaţii duble pentru copii