Sergiu Puşcuţa: Proiectul propus de PPDA este unul primitiv
Un proiect de lege primitiv şi o abordare neprofesionistă. Astfel a calificat ministrul Finanţelor, Sergiu Puşcuţa, proiectul înregistrat de fracţiunea PPDA prin care se propune instituirea moratoriului asupra aşa-zisei "legi a miliardului". Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii "În centrul atenţiei" de la Publika TV.
"Proiectul de lege care a fost propus de Partidul "Demnitate de Adevăr" este unul primitiv, o să folosesc acest termen. Este o abordare absolut neprofesionistă. Guvernul va aborda altfel acest subiect pentru a nu afecta echilibrul fluxurilor financiare", a spus ministrul Finanţelor, Sergiu Puşcuţa.
Sergiu Puşcuţa a precizat că autorităţile au pregătit alte soluţii în acest sens, dar a evitat să ofere detalii. Reprezentanţii PPDA nu au comentat deocamdată aceste declaraţii ale ministrului Finanţelor.
Potrivit Legii privind emisiunea obligațiunilor de stat, BNM a acordat credite de urgenţă Băncii de Economii, Băncii Sociale şi "Unibank", instituţii implicate în furtul bancar în sumă de peste 13 miliarde de lei, banii convertiţi în datorie de stat. Ulterior, cele trei bănci au fost lichidate.