Biserica se cutremură din temelii! Un preot din Legiunea lui Cristos a abuzat sexual 60 de minori
Cel puţin 175 de minori au fost victime ale agresiunilor sexuale comise de membri ai grupului catolic mexican ultraconservator "Legionarii lui Hristos" între 1941 şi 2019, inclusiv de fondatorul său Marcial Maciel, potrivit unui raport intern al congregaţiei catolice publicat sâmbătă, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Faptele au fost săvârşite de 33 de membri - preoţi sau diaconi, iar Marcial Maciel a abuzat 60 de minori, potrivit raportului intern, care a fost redactat de o comisie creată în iunie de directorul general al congregaţiei, Eduardo Robles-Gil.
Publicarea acestui raport survine în momentul în care marţi, papa Francisc, care a făcut din lupta împotriva agresiunilor sexuale în cadrul Bisericii Catolice una dintre priorităţile pontificatului său, a ridicat "secretul pontifical" asupra acestor abuzuri.
"Marea majoritate a victimelor au fost băieţi adolescenţi între 11 şi 16 ani", precizează textul publicat pe site-ul ceroabusos.org.
Congregaţia fondată de mexicanul Marcial Maciel (1920-2008) afirmă că face progrese într-un proces de "despăgubiri şi reconciliere" cu 45 de victime, recunoscând totuşi că acest proces trebuie extins şi la celelalte victime.
Raportul afirmă că 18 din cei 33 de membri ai grupului care au comis abuzuri fac încă parte din congregaţie, însă precizează că aceştia nu mai dispun de sarcini care au legătură cu publicul sau cu minorii.
Dintre aceste 33 de persoane, 14 au fost chiar ele victime, ceea ce evidenţiază existenţa unui "lanţ al abuzurilor" în care "o victimă a unui 'legionar', devine în timp, la rândul său, un agresor".
Grupul catolic "Legionarii lui Hristos", care dispune de centre educaţionale în mai multe ţări, s-a distanţat de fondatorul său Marcial Maciel, o perioadă protejat de Vatican înainte de a fi renegat de acesta.
Papa Benedict al XVI-lea i-a ordonat în 2006 lui Maciel să se retragă într-o viaţă de "rugăciune şi penitenţă", după ani de acuzaţii potrivit cărora fondatorul "Legionarii lui Hristos" a abuzat sexual băieţi şi bărbaţi tineri. Maciel a murit doi ani mai târziu, la 87 de ani, fără a se confrunta vreodată cu acuzatorii săi.