Un grup de elevi au alcătuit o poveste Crăciun şi au pus-o în scenă în faţa părinţilor
Embed:
Au alcătuit o poveste de Crăciun şi au pus-o în scenă în faţa părinţilor pentru a reda realitatea tristă în care trăim. Este vorba despre elevii claselor a 5-a de la Liceul "Principesa Natalia Dadiani", care au lucrat mai bine de jumătate de an la un spectacol social. Cei 36 de elevi au jucat rolul unei mari familii în care mama a murit, iar tatăl a rămas singur să-şi crească copiii. De sărbători, micuţii au mers la Moş Crăciun pentru a-i cere o minune - să revină mama lor.
Scopul lor a fost de a arăta oamenilor că doar prin credință și bunătate poți crea o poveste în care toată lumea e fericită. Participanţii la spectacol spun că experienţa de actor a fost una inedită.
Emoționați au fost şi părinții. Luminița Carabet a rămas impresionată de prestația celor doi copii ai săi, iar emoțiile, spune ea, au fost duble.
Organizatoarii spun că un asemenea spectacol social este o premiera pentru Republica Moldova, iar copiii au dat dovadă de ingeniozitate incredibilă.
"Le-am dat sarcina să-și facă povestea în care ar vrea să joace copiii. Au adus fiecare povestioara lor, au muncit în calitate de dramaturg, după care au fost luate toate ideile copiilor și puse rând pe rând într-o poveste mare", a spus Liliana Panfilov, profesoară de artă teatrală.
"Extraordinar! Copiii - cât de frumoși, cât de bine pregătiți. Cât de bine vorbesc, se mișcă, dansează cât de bucuroși sunt", a spus Vlad Ciobanu, directorul Centrului Național de Educație prin Artă.
Elevii vor urca în scenă și astăzi, iar în calitate de spectatori sunt mai mulți copii din orfelinate care vor primi şi daruri.