Slujba de Crăciun a reginei Elisabeta a II-a, fără soţul Philip, dar cu prinţul Andrew
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat miercuri dimineaţă la slujba de Crăciun din Sandringham, alături de fiul său prinţul Andrew, afectat de scandalul Epstein, dar fără soţul ei prinţul consort Philip, care a fost spitalizat timp de patru zile, potrivit mass-media britanice citate de AFP şi Agerpres.
Regina în vârstă de 93 de ani a venit la biserica Saint Mary Magdalene din Sandringham fără prinţul Philip. După patru zile de spitalizare, din cauza unor ''probleme de sănătate preexistente'', ducele de Edinburgh, 98 de ani, a fost însă externat şi dus la Sandringham, unde familia regală petrece în mod tradiţional Sărbătorile de Crăciun.
Prinţul Andrew, 59 de ani, a venit însoţit de fratele său mai mare, prinţul Charles. Imaginea lui Andrew a fost afectată în urma dezvăluirilor privind relaţiile sale cu finanţistul american Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoare în perioada în care era acuzat că a exploatat sexual mai multe femei minore timp de mai mulţi ani.
Al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a a fost acuzat de o tânără din Statele Unite că a întreţinut raporturi sexuale cu ea în perioada în care se afla sub influenţa lui Jeffrey Epstein. Prinţul Andrew a încercat să se apere negând categoric acea acuzaţie într-un interviu acordat pentru BBC. Însă demersul său a fost considerat dezastruos de către presa britanică, fapt ce l-a determinat să se retragă din viaţa publică.
Regina Elisabeta a II-a, prinsă între scandalurile care îi afectează familia şi Brexit-ul care dezbină Marea Britanie, va recunoaşte în tradiţionalul său discurs de Crăciun, care va fi difuzat la 15:00 ora locală, că 2019 a fost un an "cu hopuri" şi îi va îndemna pe britanici să surmonteze diviziunile dintre ei.
Pentru suverana britanică, 2019 a început cu un accident de automobil al prinţului consort Philip, care a încheiat anul cu patru zile de spitalizare. Între timp, numele fiului ei Andrew a apărut într-un scandal de trafic cu minore, iar nepotul ei prinţul Harry şi-a exprimat nemulţumirea în public faţă de presiunea mediatică.