Cel puţin 245 de locuinţe au fost distruse de incendii în Chile
reuters
Cel puţin 245 de locuinţe au fost distruse sau avariate de incendii în oraşul port chilian Valparaiso, conform informaţiilor furnizate miercuri seara de şeful administrativ al regiunii, Jorge Martinez Duran, informează joi dpa.
Mai multe sectoare ale oraşului au fost evacuate, a precizat secţia de pompieri. Aproape 3.000 de oameni au rămas fără curent electric, potrivit agenţiei de protecţie civilă.
Au fost amenajate două adăposturi temporare pentru persoanele afectate.
Autorităţile consideră că incendiile au fost provocate. A fost deschisă o anchetă şi s-a început căutarea suspecţilor. Incendiul a fost declanşat de două focare diferite şi simultane care au izbucnit marţi după-amiază în pădurile din Rocuant şi San Roque, şi s-au unit în apropiere de localitatea La Isla.
Potrivit agenţiei de apărare civilă, o suprafaţă de 140 de hectare a fost afectată de incendii, ceea ce corespunde la aproximativ 196 de terenuri de fotbal.
Valparaiso se întinde pe mai multe dealuri de pe coasta Pacificului. Oraşul vechi, cu casele istorice, străzile în pantă şi scările sale face parte din Patrimoniul mondial al UNESCO.