Avalanşele bagă în sperieţi turiştii din Elveţia şi Austria. Doi schiori au fost răniţi
O avalanşă a căzut peste pârtiile în staţiunea elvețiană Andermatt, în timp ce un alt tăvălug de zăpadă a lovit stațiunea Angokel din Austria.
Potrivit Daily Mail, două persoane au fost transportate la spital după căderea avalanșei de joi dimineaţă. Incidentul s-a produs în timp ce mai mulţi turişti se aflau în vacanţă şi se bucurau de soarele montan a doua zi după Crăciun.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că avalanșa a avut o dimensiune considerabilă. La faţa locului, o echipă de salvatori efectuează căutări pentru a depista eventuale persoane, care ar fi putut capturate sub zăpadă.
Între timp, astăzi, în Austria, trei avalanșe au căzut în Ankogel, în provincia Carintia, a spus un purtător de cuvânt al poliției.
Una a căzut în afara pârtiei de schi securizate și a îngropat doi călăreți, care au reușit să se elibereze singuri.
Peste 60 de salvatori, elicoptere și câini caută persoane care ar putea fi îngropate sub o avalanșă mare, ce a coborât direct pe pârtie.