Rusia a lansat la apă un nou submarin nuclear, capabil să transporte 32 de rachete de croazieră
Primul submarin nuclear Proiect 885, clasa Yasen-M, din producția de serie "Novosibirsk" a fost lansat la apă, în data de 25 decembrie, pe Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk, informează TASS.
În prezent, în dotarea Forțelor Navale se află submarinul nuclear Severodvinsk, Proiect 885, clasa Yasen. Primul submarin Proiect 885M, clasa Yasen-M, Kazan, se află în testare și urmează să fie predat Forțelor Navale în 2020.
În prezent, la Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk se află, în diverse stadii de construcție, șase submarine Proiect 885M. În anul 2019, a mai fost încheiat încă un contract pentru construirea altor două submarine de acest tip.
Submarinele Proiect 885 și 885M sunt submarine nucleare purtătoare de rachete de croazieră de generația a patra. Acestea pot întrebuința rachete de croazieră de tip Kalibr și Onyks, iar în perspectivă și rachete hipersonice Zircon.
Submarinul K-560 Severodvinsk a fost introdus în dotarea Flotei de Nord în anul 2014.
Până în prezent, Ministerul rus al Apărării a contractat opt submarine Proiect 885M, clasa Yasen-Y, care vor fi împărțite între Flota de Nord și Flota din Oceanul Pacific (câte patru pentru fiecare).
Submarinele K-561 Kazan și K-573 Novosibirsk vor fi introduse în dotarea Flotei de Nord și Flotei din Oceanul Pacific, în luna decembrie 2020.
Următoarele patru submarine, K-571 Krasnoiarsk, K-564 Arhanghelsk, K-? Perm și K-? Ulyanovsk, vor fi livrate câte un submarin pe an, în lunile decembrie 2021, 2022, 2023 și 2024. Primul și al treilea vor merge la Flota de Nord, iar al doilea și al patrulea vor fi destinate Flotei din Oceanul Pacific.
Ultimele două submarine vor fi livrate Flotei de Nord și Flotei din Oceanul Pacific, în lunile decembrie 2026 și 2027.