Urături, colinde şi dansuri la Guvern. Bucuroşi de oaspeţi, miniştrii au ieşit şi ei la joc (FOTO)
Embed:
Cele bune să se-adune, cele rele să se spele. Ultima şedinţă a Guvernului din acest an s-a încheiat cu urături, colinde şi dansuri. Miniştrii s-au bucurat atât de mult de oaspeţi, încât au ieşit şi ei la dans.
"Gazdă, nu te supăra că am ajuns la dumneata. Noi nu pentru para am venit, am venit să vă vestim sărbătorile frumoase de la moşi-strămoşi rămase, da la daci, de la romani, păstrată de mii de ani. De la Trăian împărat, de pe când s-a făcut satul. Roata, măi! Hăi, hăi!", le-au urat urătorii Cabinetului de miniştri.
"Toţi nenii aceştia care stau aici serioşi au înţeles mesajele, urăturile voastre. Ne angajăm cu toţii să le transpunem în viaţă pe toate la anul viitor, ca în Chişinău răcitura să nu fie din ciocălău şi ca ţara să prospere", a menţionat Ion Chicu.
A venit să-i colinde pe membrii Executivului şi trupa Universităţii de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testimiţeanu". Premierul Ion Chicu a jucat-o pe una dintre artiste, apoi s-a încins o horă.
"Vă mulţumim din suflet prin lumina pe care ne-aţi adus-o prin aceste colinde, prin aceste urături. Dar aceste dansuri... Cred că ultima dată cu o sută de ani în urmă am dansat aşa. Deja cred că suntem într-un an", a precizat premierul.
Colindătorii au fost răsplătiţi cu dulciuri, colaci şi bani.

- Situaţia alarmantă de pe drumurile naţionale, discutată la Guvern. Decizia luată de MAI pentru a reduce numărul accidentelor
- Ion Chicu: Suntem atacaţi de foşti guvernanţi. Facem apel să muncim pentru ţară şi să lăsăm dorinţele politice
- Noi numiri în funcții la Guvern. Vezi ce fotolii au fost ocupate