CAPTURĂ RECORD de cocaină. Unde a fost ascunsă "marfa". Oamenii legii au efectuat descinderi de amploare
Autoritățile din Uruguay au anunțat, sâmbătă, că au reușit să captureze o cantitate record de cocaină. "Prafurile" au fost descoperite în portul Montevideo și la o fermă din Uruguay, scrie libertatea.ro.
Conform autorităților din staului sud-american este vorba de o cantitate totală de 6 tone de cocaină, cea mai mare descoperită într-un timp atât de scurt în Uruguay. O parte din "marfă", respectiv puțin peste 4,4 tone, a fost confiscată de către ofițerii vamali în portul Montevideo. Cocaina fusese ascunsă în patru recipiente de făină de soia, având ca destinație orașul Lome, capitala statului Togo.
Restul de cocaină, respectiv peste 1,5 tone a fost descoperită într-o fermă situată în departamentul de sud-vest Soriano, la 290 km de Montevideo, în urma unei descinderi "fulger" a oamenilor legii.
Conform directorului vamal al Uruguayului, Jaime Borgiani, citat de BBC, "marfa" ar valora pe piața din Europa peste 1 miliard de euro. Jaime Borgiani a precizat că nu se știe exact de unde provine cocaina, dar că drogurile de mare risc au fost încărcate în camioane marți, la o fermă situată în departamentul de sud-vest Soriano.
Conform El Pais, Ministerul de Interne a declarat că poliția a descins în forță la fermă, unde a găsit peste 1,5 tone de cocaină.
Proprietarul fermei și fiul său au fost arestați împreună cu doi muncitori.
Uruguay este din ce în ce mai folosit ca punct de tranzit pentru a transfera drogurile din America Latină în Africa și în Europa. În luna noiembrie, autoritățile din Uruguay au descoperit un container cu trei tone de cocaină, tot la Montevideo.
- Droguri în valoare de 2 milioane de lire sterline pe aeroportul Heathrow
- Captură impresionantă de cocaină de sute de milioane de dolari, capturată în două luni în apele Pacificului
- Operaţiune de proporţii împotriva unei organizaţii criminale aflate în vizorul lui Trump: peste 230 de arestări în SUA şi în El Salvador