FOTBAL ÎN ULTIMA ZI DIN 2019. Fotbaliștii au respectat tradiţia şi au disputat la Chişinău un meci amical
Embed:
Jucătorii moldoveni nu se satură de fotbal nici în timpul vacanţei de iarnă! Actualii şi foştii internaţionali, precum Vadim Raţă, Andrei Cojocari, Alexandru Gaţcan, Sergiu Epureanu, au respectat tradiţia şi au disputat la Chişinău un meci amical.
Fiecare echipă a avut în lot câte cinci jucători, iar golurile trebuiau să fie înscrise dintr-o atingere.
În cele din urmă formaţia condusă de Gaţcan s-a impus la trei goluri diferenţă.
Finalul de partidă a fost destul de echilibrat. Mijlocaşul lui Krîlia Sovetov Samara a marcat o dată, iar Eugeniu Cebotaru a relizat o dublă.
"Aici nu contează cine marchează! Aţi văzut ce dispoziţie frumoasă avem. Într-adevăr primim plăcere! Uităm de toate problemele, de tot ce este împrejur şi primim plăcere de la tot", a spus EUGENIU CEBOTARU, fotbalist.
"După o pauză mare, de 3 săptămâni, e cam greu, dar ce să faci. Noi iubim fotbalul, iubim acest sport şi facem tot posibilul să facem un joc cât mai bun şi să ne râdem unul de altul", a zis ALEXANDRU GAŢCAN, fotbalist.
"Toată lumea vrea să câştige, însă ăsta e fotbalul! Am pierdut. Nu am rezistat fizic pe final. Aşa cum spun coechipierii, poate am comis mai multe greşeli tehnice. Consider că a fost un joc spectaculos, cu goluri frumoase",a spus ANDREI COJOCARI, fotbalist.
"Veteranii aleargă mai puţin aici la miuţă. Ei au o experienţă mai mare şi ştiu cum să ajungă cu mingea mai repede la poartă, să o aducă în faţă ca să marcheze goluri. Suntem mai tineri şi mai avem de învăţat de la ei", a spus VADIM RAŢĂ, fotbalist.
Fotbaliştii îşi petrec sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. La scurt timp, vacanţa lor se va încheia şi jucătorii vor reluarea antrenamente la cluburile lor.