47 de oameni sunt acuzaţi că au dus la pornirea incendiilor din Australia, după ce au aruncat pe jos țigări aprinse
Incendiile de vegetație din Australia s-au transformat într-o catastrofă de proporții naționale, flăcările fiind întreținute de caniculă și secetă. Autoritățile spun totuși că există anumiți oameni direct vinovați de provocarea incendiile în care au murit 24 de oameni, dar și peste 1 miliard de animale, scrie digi24.ro.
Poliția australiană a acuzat cel puțin 24 de oameni pentru provocare de incendii de vegetație în statul New South Wales, potrivit unui comunicat al instituției.
În total, poliția a luat măsuri legale împotriva a 183 de persoane, dintre care 40 sunt minori, pentru infracțiuni legate de incendii comise din data de 8 noiembrie. Acțiunile legale merg de la avertismente la trimitere în judecată.
Dintre cei 183 de persoane, 53 au primit avertismente sau au fost trimise în judecată pentru că nu au respectat interdicția de a aprinde focul, în timp ce 47 sunt acuzați că au aruncat o țigară aprinsă sau un chibrit pe pământ, se arată în informațiile oferite de poliţie.
Cel puțin 24 de oameni au murit în Australia de la pornirea incendiilor de vegetație, iar flăcările au afectat toate statele. Dintre acestea, New South Wales se confruntă cu cele mai mari probleme.
Poliția din NSW acționează dur la adresa celor care ignoră interdicția de foc deschis. Duminică, un bărbat a fost acuzat după ce o scânteie de la uneltele electrice pe care le folosea ar fi dus la pornirea unui foc în Mount Druitt. Alte trei persoane au fost puse sub acuzare în weekend după ce au ignorat interdicția de a aprinde un foc.
În luna noiembrie, serviciul de pompieri rural din NSW a arestat un tânăr de 19 ani, acesta fiind acuzat că a pornit intenționat mai multe focuri timp de șase săptămâni.