PÂNĂ LA LACRIMI: Un copil de 14 ani din Chişinău A SALVAT trei vieţi. Rudele au acceptat donarea de organe
Un copil de doar 14 ani, din Chişinău, a salvat viaţa a trei persoane, devenind donator de organe. Părinţii săi au acceptat să-i fie prelevate trei organe, ambii rinichi şi ficatul. Beneficiarii transplantului sunt trei cetățeni ai Republicii Moldova.
Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către şefa secţiei Transplant Reanimare din cadrul Spitalul Republican din Chişinău, Corina Gutium. Tot ea ne-a comunicat că toate cele trei operaţii au decurs cu succes, iar organele au fost compatibile. Acum, cei trei beneficiari primesc îngrijirile necesare, iar dacă totul va decurge normal, în curând vor fi externați.
Acestea sunt primele transplanturi efectuate în Moldova de la începutul anului. În 2019 au fost făcute 21 de transplanturi renale şi şapte hepatice.
Despre acest caz, reprezentanţii Agenţiei Transplantului au povestit într-o postare, pe Facebook.
"Speranță pentru Viață la început de an, pe ambele maluri ale Prutului.
În primele zile de 2020 familia unui băiat de 14 ani din Chișinău a transformat durerea cauzată de pierderea persoanei dragi în lumină și speranță pentru 3 persoane grav bolnave, acceptând donarea de organe, același lucru s-a întâmplat și la Oradea, acolo unde 2 persoane au beneficiat de un transplant de rinichi și una de transplant de ficat după ce prima familie și-a dat acordul pentru donare în acest an.
Condoleanțe familiilor îndurerate care au găsit forțe interioare pentru un gest atât de nobil și recuperare rapidă primitorilor!"