CONFIRMAT! Procurorul Viorel Morari a fost REŢINUT pentru 72 de ore
Procurorul Viorel Morari a fost reţinut pentru 72 de ore. Informaţia a fost confirmată pentru PUBLIKA de adjunctul Procurorului General Ruslan Popov.
Viorel Morari este bănuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice. Procurorul a fost încătușat în jurul orei 16:00, după ce a fost audiat.
Infracțiunile ar fi fost comise în martie 2017.
Cazul este gestionat de un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală, care este condus de procurorul Vladislav Căruceru din cadrul Direcției urmărire penală a Procuraturi Generale.
Într-un comunicat de presă se precizează că astăzi va fi cerut arest preventiv pe numele lui Morari. Totodată, urmează să fie soluţionată procedura privind suspendarea lui din funcţia de procuror. Potrivit procurorului general adjunct Ruslan Popov, infracțiunile de care e suspectat Viorel Morari ar fi fost comise în martie 2017.
PUBLIKA.MD aminteşte că Viorel Morari a deţinut funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie. La sfârşitul lui 2019, Procuratura Generală a iniţiat controale la PA şi PCCOCS, iar pe perioada verificărilor, şefii celor două instituţii au fost suspendaţi din funcţie. Obiectivele controalelor constau în verificarea și evaluarea activității acestor două subdiviziuni ale Procuraturii, în perioada 2016 şi până prezent.
CITEŞTE ŞI: Controalele de la Procuratura Anticorupţie şi PCCOCS s-au încheiat. Ce urmează