Cazul a fost făcut public pe Facebook de ministerul sănătăţii din ţara vecină.
Potrivit comunicatului, femeie în vârstî de 31 de ani s-a îmbplnăvit în data de 24 decembrie. În data e 31 decembrie, din cauza unei detaţării premature a placentei, pacienta a fost internată şi supusă unei operaţii de cezarienă.
Peste trei zile, femeia a murit, iar testele de laborator au arătat că ea avea gripă de tip A. Totodată, pacienta suferea şi de hepatita C.
Din fericire, copilul a supravieţuit, iar luni, 13 ianuarie a fost transferat din secţia reanimare în cea pentru copii prematuri.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Ucraina, din octombrie 2019 până în prezent, gripa a făcut trei victime în ţara vecină.