Înainte de a se stinge Cristina Țopescu a suferit un atac de panică. ULTIMA înregistrare audio cu prezentatoarea confirmă acest fapt (AUDIO)
Cristina Țopescu suferea de atacuri de panică, iar într-un apel telefonic, pe care l-a făcut înainte de moarte, prezentatoarea spune că recent a mai avut două atacuri.
O înregistrare audio în care se aude vocea Cristinei Țopescu spunând că se simte rău și că are atacuri de panică face înconjurul internetului. Jurnalista ar fi sunat un prieten cu puțin timp înainte de a dispărea complet și se presupune că după doar câteva ore ar fi murit.
“Marius (n.n. – preşedintele Kola Kariola), iartă-mă că te bat la cap, dar nu mai ştiu ce să fac! Ieri am făcut atac de panică, am reuşit să mă pun pe picioare, să fac emisiunea. Azi dimineaţă am făcut din nou, mi-a trecut, acum iar m-a luat.
Mi se încleştează maxilarele şi nu pot să respir şi nici nu sunt genul să chem salvarea. Nici nu vreau să chem, n-am cum, că cu ataţia căţei (n.n. – la ea acasă), cine dracu intră aici?! Sper să-mi revin, dar asta (n.n. – patronul unui adapost de câini) mă omoară cu zile. Deci astă e un nenorocit pur şi simplu. Îţi dai seama că a terminat cu cei de la DSV (n.n. – Direcţia Sanitar Veterinară), dacă e adevărat. Şi nu-mi dă nici măcar un mesaj. Nu ştiu ce se întâmplă cu Fetiţa (n.n. – unul dintre câinii ei) şi mie îmi e acum rău, dar când îmi revin, îl ia mama dracului. Dacă ăsta îţi imagineaza că eu sunt genul care doar plâng şi mă resemnez, se înşală. Crede-mă!
Dar nu ştiu ce să mai fac acum. Te rog din suflet, când termini treaba, dă-mi un semn. Merci! Merci, din suflet!”, spune Cristina în înregistrarea făcută publică de România TV, care susține că acel mesaj audio a fost înregistrat cu doar câteva ore înainte de moartea Cristinei Țopescu.