Un studiu recent sugerează că Venus ar putea avea activitate vulcanică
Dacă concluziile acestui studiu sunt adevărate, Venus ar putea fi cea de a doua planetă din sistemul solar care încă este activă vulcanic.
Între Venus şi Terra există un număr mare de smilarităţi, susţin oamenii de ştiinţă, totuşi, condiţiile dure de la surafaţa planetei fac ca explorarea acesteia să fie extrem de greoaie. Una dintre întrebările la care cercetătorii încearcă să răspundă de câteva decenii este legată de prezenţa activităţii vulcanice, deşi faptul că această planetă era activă în urmă cu 2,5 milioane de ani, există dubii cu privire la acitivitatea vulcanică din prezent.
Un studiu al Institutului Lunar şi Planetar (LPI) din Statele Unite ale Americii a ajuns la concluzia că Venus prezintă activitate vulcanică chiar şi în prezent, ceea ce face ca aceasta să fie cea de a doua planetă din sistemul nostru solar care este activă din punct de vedere vulcanic în prezent, notează Science Alert, citează descopera.ro.
În cadrul acestui studiu, cercetătorii conduşi de către dr. Justin Filiberto, expert în petrologie şi geochimie, au folosit date colectate de către misiunea Magellan a NASA şi de către orbiterul Venus Express. Folosind date obţinute de către aceste instrumente ştiinţifice, dar şi o simulare a condiţiilor atmosferice, oamenii de ştiinţă au descoperit că fluxurile de lavă pot fi active chiar şi în prezent.
Dr. Filiberto este de părere că aceste indicii legate de continuarea activităţii vulcanice chiar şi în prezent oferă posibilitatea înţelegerii dinamicii interioare a altor planete din sistemul nostru solar, precum Marte sau Pământul.