Starul muzicii clasice Placido Domingo, în vârstă de 78 de ani, va urca pe scena Operei de Stat din Berlin, în pofida apelurilor la anularea reprezentaţiilor sale, informează DPA, citată de Agerpres.
Artistul va cânta, aşa cum era prevăzut, în datele de 16 şi 21 ianuarie într-o montare a operei "La Traviata", de Giuseppe Verdi, a precizat miercuri Opera de Stat din Berlin.
Având în vedere acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate în Statele Unite împotriva sa, o asociaţie la care sunt afiliate angajatele instituţiei a solicitat ca artistului să îi fie interzisă prezenţa pe scenele berlineze.
Directorul Operei de Stat din Berlin, Matthias Schulz, a declarat însă că, deşi instituţia sa ia extrem de în serios orice acuzaţie de hărţuire sexuală, în acest caz, apariţiile lui Domingo pe scena Operei vor decurge aşa cum era planificat.