Președintele rus, Vladimir Putin, l-a numit pe Mihail Mișustin în funcția de premier
În mai puţin de 24 de ore, Rusia şi comunitatea internaţională au asistat la demisia guvernului de la Moscova, desemnarea unui nou premier, votarea acestuia în Duma de Stat şi semnarea de către preşedintele Vladimir Putin a decretului de numire în funcţie a lui Mihail Mişustin.
Experţii politici din străinătate sunt de părere că după cum au evoluat lucrurile, tot scenariul a fost pus la punct cu mult timp înainte. După discursul de ieri al lui Putin, în care a propus o serie de modificări constituţionale, premierul Dmitri Medvedev, aflat în funcţie de opt ani, a anunţat demisia Guvernului. Pe faţa liderului de la Kremlin nu a apărut nicio urmă de surpriză şi la scurt timp l-a propus pe Mişustin, şeful Serviciului Fiscal, în funcţia de premier.
Azi, la prânz, Duma de stat a votat cu o largă majoritate propunerea de premier: 383 de deputaţi s-au pronunţat pentru şi 41 s-au abţinut. Nimeni nu a îndrăznit să voteze împotrivă. Imediat după vot, Vladimir Putin a şi semnat decretul de numire în funcţie. Acum, premierul desemnat trebuie să îşi formeze echipa şi să prezinte lista miniştrilor.
Mihail Mişustin a declarat că priorităţile sale sunt legate de creşterea nivelului de trai, în conformitate cu programul de echitate socială propus de președintele Vladimir Putin.
"Pe primul loc este grija față de copii, de familie, creșterea calității vieții lor. Datorită stabilității macroeconomice și surplusurilor înregistrate la buget, avem resurse financiare suficiente pentru a îndeplini toate planurile președintelui începând cu luna ianuarie a anului 2020", a declarat premierul desemnat al Rusiei, Mihail Mișustin.
Preşedintele Dumei, Veaceslav Volodin, a declarat că Mişustin şi-a făcut o reputaţie bună în calitatea sa de şef al Serviciului Fiscal.
"Mihail Mişustin este cunoscut în Dumă. El este deschis, dinamic şi cunoaşte bine regiunile ţării", a comunicat preşedintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin.
Imediat după ce Mişustin a fost propus pentru funcţia de premier, numele lui a apărut în baza de date cu persoane suspectate de acţiuni îndreptate împotriva Ucrainei. El este numit un "ocupant rus", care atentează la suveranitatea și integritatea teritorială a ţării vecine.
Mihail Mişustin ocupă funcţia de şef al Serviciului Fiscal din 2010. Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a propus ieri pentru fotoliul de premier, la scurt timp după ce actualul Guvern a demisionat.
Dmitri Medvedev a anunţat demisia Executivului imediat după discursul lui Putin în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale, în timpul căruia şeful statului a propus mai multe modificări ale Constituţiei. Lui Medvedev i-a fost propusă funcţia de secretar adjunct al Consiliul de Securitate.
Întâmplător sau nu, după Medvedev, şi liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, s-a autosuspendat din funcție. Decizia ar fi fost luată din cauza unor probleme de sănătate. Funcția de lider al regiunii a fost preluată de premierul Muslim Huciev.