Poliţistă din Bălţi, reţinută de ofiţerii CNA şi procurori pentru corupere pasivă
O angajată a Serviciului Poliţiei Judecătoreşti a IGP din Bălţi a fost reţinută de ofiţerii DGT "Nord" a CNA şi procurori pentru corupere pasivă. Potrivit denunţătorului, poliţista i-ar fi cerut 200 de euro pentru a grăbi încetarea dosarului de căutare, fiind urmărit pentru datorii.
În urma acțiunilor de urmărire penală ale CNA, astăzi, bănuita a fost prinsă în flagrant, după primirea banilor, transmişi sub controlul CNA. Poliţista a fost reţinută pentru 72 de ore.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar dacă va fi găsită vinovată, poliţista riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6.000 la 8.000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
PUBLIKA.MD aminteşte că de la începutul anului, doi poliţişti au fost documentaţi de CNA pentru fapte de corupţie.