Incredibil! Un bărbat trăieşte într-un butoi instalat la o înălţime de 25 de metri
Un bărbat din Africa de Sud trăieşte de 68 de zile într-un butoi pentru a stabili un record mondial. Polobocul este instalat pe un turn la o înălţime de 25 de metri. Scopul lui Vernon Kruger este să stea acolo cât mai mult timp, ca să-şi bată propriul record pe care l-a stabilit în 1997. Atunci, el a stat în butoi timp de 54 de zile.
Deşi recunoaşte că îi este destul de incomod să stea acolo, Vernon Kruger susţine că este hotărât să rămână în butoi cât mai mult posibil. El povesteşte că cel mai greu îi este să doarmă.
"Nu este foarte uşor să dorm în acest butoi. Mă doare mult spatele de când mă aflu aici. Este foarte puţin spaţiu".
Pe parcursul zilei, bărbatul nu are timp să se plictisească. El dă interviuri şi vorbeşte cu localnicii şi turiştii care vin să-l vadă. În toată această perioadă, mâncarea îi este transmisă cu ajutorul unei funii de către o echipă de voluntari. Bărbatul susţine că banii pe care îi va aduna pentru stabilirea acestui record îi va dona.