PDM şi-a prezentat candidatul la alegerile parlamentare noi din Hînceşti. Ion Mereuţă: Cred că vom avea o luptă curată, cinstită și transparentă
FOTO: PUBLIKA.MD
canal tv
Ion Mereuță este candidatul Partidului Democrat pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția cu numărul 38, Hîncești.
Candidatura lui Mereuţă a fost prezentată de președintele PDM, Pavel Filip, într-o conferință de presă.
"Sunt unicul băştinaş din Hînceşti care candidează la alegerile parlamentare noi din circumscripția cu numărul 38. Cunosc foarte mult problemele și nevoile cetățenilor și vă asigur că voi participa activ la actele legislative în interesul cetățenilor pentru a soluționa problemele din teritoriu. Voi reprezenta alegătorii cu demnitate, pentru că sunt crescut și format în teritoriu. Cred că vom avea o luptă curată, cinstită și transparentă. Vom munci în echipă", a comunicat Ion Mereuță.
Pavel Filip a declarat că democrații au fost mereu prezenți la Hîncești.
"Pentru unii care nici nu știau unde este Hînceștiul pe hartă, acum Hâncești a devenit centrul universului. Ştiu însă că oamenii nu se vor lăsa amăgiţi nici de această dată de cei care nici măcar nu au pus piciorul niciodată la Hînceşti. Spre deosebire de aceştia, PDM a fost mereu prezent în această regiune cu realizări concrete", a declarat Pavel Filip.
Ion Mereuță, care este lector universitar, consilier raional și anterior a fost reprezentantul Guvernului în Hîncești.