PREMIILE GRAMMY 2020. Interpreta americană Billie Eilish, în vârstă de 18 ani, este marea câștigătoare
Interpreta americană Billie Eilish, în vârstă de 18 ani, este marea câștigătoare a celei de-a 62 ediții a premiilor Grammy. Artista a obținut cinci trofee, printre care patru considerate cele mai importante: la categoriile cel mai bun album, piesă, înregistrare și cel mai bun nou artist.
Cântăreaţa le propune ascultătorilor piese care abordează teme precum depresia, sinuciderea și schimbările climatice. Single-lul ”Bad Guy” a luat premiile pentru piesa anului și înregistrarea anului.
Interpreta Lizzo, care pornea ca mare favorită a galei cu opt nominalizări, a câștigat trei premii Grammy.
Rapperul Lil Nas X a câștigat două premii pentru piesa ”Old Town Road”.
Iar rapperul Nipsey Hussle, care a fost împuşcat mortal anul trecut în cartierul său din Los Angeles, a câştigat post mortem două trofee. Premiile Grammy sunt decernate pentru realizări deosebite în domeniul industriei muzicale.