Asistenții medicali din cadrul instituțiilor de învățământ ar putea trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie
Asistenții medicali din cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar și preuniversitar vor trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie. Iniţiativa vine din partea deputaţilor Radu Mudreac și Lilian Carp.
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a decis, în ședința de astăzi, să propună plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Legii ocrotirii sănătății și Codului educației.
Cheltuielile respective urmează a fi suportate din fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală.
În prezent, serviciile de sănătate pentru copii și de control al calității produselor alimentare sunt prestate de către asistentul medical, care face parte din personalul nedidactic al instituției de învățământ. Autorii inițiativei legislative consideră că, în această situație, directorii instituțiilor de învățământ preșcolar sau preuniversitar pot influența decizia asistentului medical privind calitatea produselor alimentare în procesul de recepționare de către comisia de triere din care face parte asistentul medical.
În opinia autorilor, modificările propuse ar putea soluționa și o altă problemă existentă în prezent – cea privind înlocuirea asistentului medical din cadrul instituției de învățământ pe perioada concediului anual sau de boală.
În condițiile în care medicul poate fi înlocuit doar de un alt angajat al instituției de învățământ care nu are studii medicale, nu poate fi garantată calitatea asistenței medicale acordate copiilor.