Fostul premier Vlad Filat rămâne în libertate
Vlad Filat rămâne în libertate. Curtea de Apel Chişinău a respins recursurile depuse de Penitenciarul 13 și de Administrația Națională a Penitenciarelor, prin care s-a cerut suspendarea hotărârii de eliberare condiționată a fostului premier. Decizia instanţei de judecată este irevocabilă.
La şedinţa de judecată a participat Vlad Filat, dar şi mai mulţi susţinători ai acestuia care au aplaudat după ce magistraţii au anunţat decizia.
După şedinţă, fostul premier a fost întrebat de jurnalişti ce crede despre decizia instanţei.
"Aş vrea să comentez recursurile care au fost înaintate într-o anumita atmosfera şi consecutivitate. Instanța a trecut un test. A luat o decizie legală. Tare sper că vom ajunge în ziua în care Justiția din Republica Moldova va face dreptate. Azi dimineață am avut o mare dilemă, cum să mă îmbrac. Mi-am luat azi rucsacul cu haine, că nu ştiam unde voi ajunge, dar am decis să mă îmbrac aşa pentru că totuşi este o judecată.", a declarat Vlad Filat.
Totodată, Vlad Filat a spus ce va face mai departe după ce Curtea de Apel Chişinău a respins recursul înainte de termen.
"Eu cred că sunt prea mulţi care mă vor în puşcărie, sunt multe persoane care au făcut denunţuri şi declaraţii mincinoase la adresa mea. Eu am spus că suspendarea mea din politică nu înseamnă că este suspendată şi activitatea mea cu care m-am ocupat foarte mulţi ani. Activitatea mea o voi decide, dar cu certitudine voi fi plenar împreună cu colegii din PLDM, partid care a fost lovit şi nedreptăţit. Tot timpul trebuie să fii pregătit, iar acum am venit mai pregătit ca prima dată. Sper că în curând voi avea comunicarea CEDO, cred că dosarul meu va fi rejudecat, astfel încât întreaga societate să vadă cum am fost judecat. Cum am ajuns după gratii fără nicio probă. Cine şi cum îmi vor reda cele 50 de luni din viaţă care pur şi simplu mi-au fost furate?"
Astăzi, în timpul şedinţei un bărbat a fost scos pe sus de poliţie după ce acesta l-a acuzat pe Vlad Filat de omoruri la comandă şi corupţie. După ce judecatorul i-a zis să-şi ocupe locul, acesta a continuat să-l insulte pe Filat. Imediat judecatorul a rugat poliţia şi ambulanţa să intervină.
Amintim că Penitenciarul 13 şi Administrația Națională a Penitenciarelor au cerut casarea deciziei emise de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, prin care Vlad Filat a fost eliberat, deoarece fostul premier nu ar fi îndeplinit cel puțin două condiții din planul necesar pentru eliberarea condiționată înainte de termen.
Vlad Filat a fost eliberat din pușcărie pe 3 decembrie, după mai bine de patru ani petrecuți în detenție. Pedeapsa i-a fost redusă cu 709 zile, prin două decizii, din 30 iulie şi 28 octombrie, de către Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.