Alexandru Pînzari ANGAJAT şi DEMIS din funcţia de şef al Inspectoratului General al Poliţiei. Câţi bani îi va restitui MAI
Alexandru Pînzari a fost restabilit în funcţia de şef al IGP, după care eliberat din funcţie în baza cererii de demisie. O hotărâre în acest sens a fost aprobată la şedinţa de astăzi a Guvernului.
"Se propune anularea hotărârii guvernului din 2019 cu privire la eliberarea din functie a domnului Alexandru Pînzari, restabilirea domnului Pînzari în funcţia de şef al IGP, dispunerea achitării din contul MAI al salariului pentru absenţa forţată pentru perioada 11.06 2019-29.01.2020 şi a cheltuielilor pentru asistenţă juridică", a menţionat Pavel Voicu, ministru de Interne.
Ulterior, Alexandru Pînzari a anunţat într-o postare pe pagina sa de Facebook că a decis să plece din funcţia de şef al IGP, aceasta fiind cea mai bună decizie pentru toate părţile.
"Vă anunț că astăzi, prin Hotărâre de Guvern, am fost repus în funcția de șef al IGP. Dar, prin aceeași Hotărâre de Guvern, am plecat din această funcție, din propria dorință. Această decizie este cea mai bună, pentru toate părțile.
Sincer, a fost și este o mare plăcere, dar și o enormă responsabilitate să fii în serviciului cetățenilor, mai ales când și reuşeşti", a menţionat Pînzari.
Citeşte şi: Va reveni sau nu Alexandru Pînzari la IGP? REACŢIA ministrului Voicu