Stoianoglo critică modul în care Morari a demarat investigaţiile în dosarul despre finanţarea PSRM
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, critică modul în care fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a demarat investigaţiile în dosarul despre finanţarea PSRM.
Mai mult, Alexandru Stoianoglo susţine că Morari a făcut exces de zel şi a delegat un număr prea mare de subalterni pentru cercetarea cazului. Procurorul general a mai precizat că nu cunoaşte la ce etapă se află acum urmărirea penală în cauza respectivă.
"Am constatat că primele acţiuni, aşa formale au fost făcute la începutul lui decembria anul trecut, când domnul Morari a semnat o dispoziţie despre crearea unui grup de lucru, 38 de procurori şi total 60 de oameni. Dar ce vor face oamenii aceştia, eu n-am înţeles până acum. Dar noi n-am văzut în dosarul acesta niciun plan de acţiuni, asta a fost pur şi simplu o declaraţie politică, mai mult decât profesională", a declarat Stoianoglo.
Fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari este în arest şi cercetat penal pentru abuz în serviciu, fals în acte publice şi amestec în înfăptuirea urmăririi penale. Învinuitul, însă pledează nevinovat şi afirmă că ar fi fost reţinut la comanda preşedintelui Igor Dodon, liderul informal al socialiştilor. Şeful statului a negat acuzaţiile.