Autorităţile bulgare au dezmembrarat o filieră de trafic de cocaină care provenea din Columbia
publika.md
Autorităţile bulgare au anunţat duminică dezmembrarea unei filiere de trafic de cocaină provenind din Columbia, după confiscarea a circa 500 de kilograme din acest drog ascunse în cutii de ananas şi lămâi, informează agerpres.ro.
Cocaina, descoperită vineri în două camioane, era injectată în circa 6.700 de cutii de carton. Fiecare cutie conţinea între 80 şi 100 de grame de cocaină, adică "aproximativ 500 de kilograme" pentru întreaga încărcătură confiscată, a declarat şeful de cabinet al Ministerului de Interne, Ivailo Ivanov. Potrivit acestuia, valoarea de piaţă a cocainei este de 22 de milioane de euro. Însă cocaina descoperită de autorităţile bulgare este foarte pură şi, când este "îndoită" cu alte substanţe, valoarea de piaţă ar putea ajunge la aproape 100 de milioane de leva (circa 50 de milioane de euro), potrivit BTA.
"Probele prelevate (...) sugerează existenţa unei filiere internaţionale de trafic de droguri", a informat Parchetul într-un comunicat.
Doi bărbaţi, ale căror companii trebuiau să recepţioneze încărcătura din camioane, au fost reţinuţi pentru "participare la o organizaţie criminală de trafic de cocaină între Columbia şi Bulgaria". Unul dintre suspecţi este un fost director al agenţiei vamale din Sofia.
Potrivit AFP, Bulgaria şi România sunt considerate drept principalele ţări de tranzit pentru cocaină între America Latină şi Europa occidentală. Însă autorităţile de la Sofia au apreciat că încărcătura confiscată vineri era probabil destinată pieţei de consum din Bulgaria.