Ion Chicu ameninţă miniştrii cu DEMISII din cauza întârzierilor la salarii în mai multe instituţii de stat
Premierul Ion Chicu susţine că întârzierile salariale, care au loc în mai multe instituţii de stat sunt cauzate de indiferența unor contabili. Premierul nu exclude că din această cauză, mai mulţi funcţionari dar şi miniştri ar putea pierde fotoliul. Declraţiile au fost făcute după şedinţa săptămânală a şefului Executivului, a preşedintelui Parlamentului şi a şefului statului.
"Nu este nicio problemă cu finanţarea, este problemă încă de lipsă a ordinii, de eliminare a acelei disfuncţiuni pe care a raportat-o încă la momentul investirii guvernului în ministere. Sunt probleme cu organizarea activităţii în instituţii. Contabilii ori au dezagregat târziu bugetul ori au prezentat târziu dispoziţia de plată. Este clar că trebuie de restabilit disciplina. De mai concediat de mai sancţionat, inclusiv şi miniştrii.", a spus Chicu.
Premierul a fost întrebat de către jurnalişti dacă situaţia se va mai repeta.
"Dacă nu vom restabili funcţionalitatea şi disciplina instutuţiei, atunci vor mai fi. Dar motivul invocat că nu sunt bani, este fals. Eu admit că vor mai fi contabili care vor prefera să se ducă de 8 martie pe trei săptămâni în concediu şi nu o să prezinte dispoziţia de plată. În orice caz cum este stabilit mecanismul, acum este mecanizm de achitarea salariilor în ministerul finanţelor. Când data achitării salariilor este pe data de 10 şi dacă până în această dată de 15 contabilul nu prezintă dispoziţia de plată, atunci instituţia semnalată trebuie să prezinte explicaţii, iar asta vom face din februarie.", a mai spus Ion Chicu.
PUBLIKA.MD aminteşte că mai mulţi angajaţi ai instituţiilor de stat din ţaă nu şi-au primit salariile pentru luna decembrie.