Accident cumplit lângă Vama Albiţa. Un moldovean şi un ucrainean răniţi grav
Şapte persoane au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit la 10 km de vama Albiţa, judeţul Vaslui, transmite Antena 3.
Din primele informații se pare că un autoturism condus de un cetățean ucrainean a pătruns pe contrasens după ce șoferul a adormit la volan. Mașina s-a lovit violent de un autoturism condus de un cetățean moldovean, care conducea regulamentar.
Toate cele șapte persoane aflate în cele două mașini au suferit răni grave.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a activat Planul Roșu de Intervenție, fiind solicitată ambulanța aeriană SMURD.
"Printre victime se află un cetățean de naționalitate moldovenească, care primește îngrijiri în elicopterul SMURD și urmează să fie transportat la Spitalul Universitar din Iasi”, a declarat Marius Stancu pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt ISU Vaslui.
Ce-a de-a doua victimă în stare gravă este de cetățenie ucraineană și va fi transportată la Spitalul Municipal din Huși, a mai spus Stancu.
Mai sunt alte 5 victime care sunt conștiente și stabile. La fata locului au fost trimise, de urgenta, o autospeciala de stingere, 4 ambulante SMURD, o autospeciala pentru transport victime multiple și o ambulanţă și un elicopter.
Misiunea este în desfășurare.